miercuri, 6 mai 2009

Caldura ipocriziei si confortul transeelor


E criza!!!! Ce ne facem? E simplu: ne uitam la televizor, citim ziare… E plin programul TV de realitati si antene care ne indoapa de adevar in fiecare zi de parca si uitam de mancare, familie sau serviciu. Si daca nu ne saturam cu televiziunile puternic condimentate cu experti si analisti economici, sociali, politici si gastronomici, punem mana si citim… Ziare. La cate televiziuni si ziare ne coafeaza cotidianul, fie ele nationale, trans-nationale, regionale, municipale, comunale si satesti, exista o foarte mare probabilitate ca mai devreme sau mai tarziu sa ne trezim cu cate un microfon sau reportofon sub nas si sa ni se dea sansa sa ne manifestam libertatea cuvantului. Si atunci ce facem? Ne plangem, evident… si incepem sa recitam, cu apasare in voce si ochii umeziti de smog, neobosita si etern valabila balada a victimei ce s-a nascut intre Nistru si Tisa unde, evident, tot romanul plansu-mi-s-a. E greu sa gasim niste meleaguri pe aceasta planeta unde victimizarea si auto-flagelarea sunt mai acasa decat in spatiul mioritic. Toti ne dorim sa ne fie mai bine dar putini sunt si cei care depasesc sfera declarativa. De ce sa parasim caldurica ipocriziei in care ne balacim si sa depunem un efort pentru a face ceva, a schimba raul si greul intr-o oportunitate legitima? Ar fi un deranj prea mare sa scoatem capul din transee, mai ales acum ca e criza, e razboi. Daca ne lovim? Daca e greu? Ce ne facem?… intrebarea corecta este “CE FACEM?” iar raspunsul corect este ACTIUNEA noastra. Pentru ca altfel nu avem nici un drept sa aratam cu degetul si sa invidiem, injuram si blestemam pe cei 2% de pe planeta asta care au si produc mai mult decat restul de 98%. O criza e momentul cand ierarhia mondiala se contracta si e sansa celui de jos ca printr-un pas mic azi, maine sa fie mult mai sus decat a visat vreodata. E nevoie de actiune, putina staruinta si un dram de curaj. Oportunitatile sunt aici! Inchide televizoarele si foloseste ziarele pentru a-ti curata geamurile si a vedea aceste oportunitati. Actioneaza!